LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON

Loredana Pînzari

Activează ca profesor pentru învățământul primar în cadrul Școlii Gimnaziale Humoreni, Suceava din septembrie 2025. Coordonează activitatea instructiv-educativă a elevilor din clasa a III-a. Desfășoară activități educaționale și de sprijin într-un mediu școlar caracterizat prin numeroase situații cu specific social, lucrând frecvent cu copii proveniți din familii monoparentale, dezorganizate sau aflate în dificultate socio-economică, precum și cu elevi aflați în risc de excluziune socială și abandon școlar.
În ceea ce privește formarea academică, este licențiată în asistență socială, finalizând această specializare în anul 2025 în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Începând cu luna octombrie 2025 urmează programul de masterat Consiliere Școlară și Educație Emoțională al aceleași instituții.
Pe perioada formării academice s-a implicat în activități de practică care au inclus lucrul în mod direct cu beneficiari predominant minori, pe diferite categorii vulnerabile prin informare, orientare, consiliere și facilitarea accesului la servicii, precum și elaborarea documentației necesare obținerii licenței în domeniul adopțiilor copiilor aflați în sistem. Instituțiile în care a realizat practica de specialitate sunt: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Fundația FARA – centrul de copii „Sfântul Nicolae” și centrul „Emanuel”, Asociația Caritas, Asociația Sindrom Down, Fight for Freedom.
Ariile de interes în domeniul asistenței sociale vizează sprijinirea categoriilor vulnerabile și gestionarea eficientă a cazurilor sociale, prin intervenții adaptate nevoilor beneficiarilor. Un interes deosebit este orientat către copiii aflați în situații de vulnerabilitate socială, considerând că fiecare copil are nevoie de sprijin, siguranță și oportunitatea de a se dezvolta armonios.



Afișez singurul rezultat