Diana Rodica Munteanu

A absolvit Facultatea de Matematică a Universității „Ovidius” din Constanța, în anul 2008, continuând studiile de master la aceeași facultate, în domeniul Structuri Matematice Fundamentale. În anul 2014 a obținut diploma de doctor în Matematică, de la Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române, susținând teza cu titlul Aplicații ale dualității în unele probleme de optimizare infinit dimensionale, avândul coordonator științific și îndrumător CS I dr. Dan Tiba.
Experiența, de peste 15 ani în predarea matematicii, a fost formată atât în sistemul public de învățământ, preuniversitar și universitar, deopotrivă, cât și în mediul privat, lucrând cu elevi în grupe mici.
În prezent, este titular pe catedra de matematică al Liceului Tehnologic „Gheorghe Duca” din Constanța și colaborator al Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea „Ovidius” din Constanța, unde predă matematica și didactică matematică pentru specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar.



Afișez singurul rezultat

LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON