Rhea Cristina

Studii

2005: acceptată la Programul de Master în Jurnalism al Universităţii Indiana (Facultatea de Jurnalism) din SUA.
Admişi anual de către Indiana University: maxim 14 aplicanţi din toată lumea.

1997: Licenţiată a Universităţii din Bucureşti – Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (diplomă de licenţă cu nota 10).
Titlul Proiectului (Lucrării) de Diplomă: „Rolul şi locul culturii în televiziune“
Fiind o lucrare de cercetare aprofundată, Lucrarea de Licenţă a fost publicată în anul 2001 de către editura „Viitorul Românesc“ într-o carte cu titlul:
„Rolul şi locul culturii în televiziune. Ghid practic pentru studenţii Facultăţilor de Jurnalistică (analiză practică a anilor 1995-1997)“. (140 p., ISBN 973-8033-31-4).

1997: Absolventă a Universităţii „Hyperion“ din Bucureşti – Facultatea de Ziaristică

Experienţă academică

Din Octombrie 2009 (prezent): Asistent universitar – Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Ştiinţe Politice, Catedra „Comunicare şi Relaţii Publice“, Bucureşti, România

Octombrie 2002-Mai 2003: Asistent universitar (cadru didactic asociat) – Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Filosofie şi Jurnalism, Bucureşti, România

Octombrie 2000-Octombrie 2002: Asistent universitar – Universitatea Hyperion, Facultatea de Jurnalism, Bucureşti, România

Octombrie1998-Octombrie 2000: Preparator universitar – Universitatea Hyperion, Facultatea de Jurnalism, Bucureşti, România



Afișez toate cele 3 rezultate

LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON