Tohăneanu Cecilia

Profesor universitar colaborator, conducător de doctorat – Departamentul de Jurnalism, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din București
Doctor în filosofie (Universitatea din Bucureşti, 1996)
Absolventă a Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti (1977) şi a Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti (1982).

Interese de cercetare şi de predare
Filosofia ştiinţelor socio-umaniste (Filosofia comunicării, Filosofia istoriei), Epistemologie generală, Etică (teorii etice, etică aplicată), Filosofie politică.

Publicaţii importante (selecţie)

Cecilia Tohăneanu, Epistemologia istoriei. Între mitul faptelor şi mitul semnificaţiilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1998, 214 p.

Cecilia Tohăneanu, “Historical Knowledge as Perspectival and Rational: Remarks on the Annales School’s Idea of History”, in Joseph Margolis and Tom Rockmore (eds.), The Philosophy of Interpretation, Blackwell Publishers, Oxford, 2000, pp.169-183. Publicat iniţial în Metaphilosophy, Volume 31,Nr. ½, Blackwell Publishers, 2000.

Cecilia Tohăneanu, Realismul ca filosofie a ştiinţei, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2005, 146 p.

Cecilia Tohăneanu, “The Human Between the «Life-world»and Its Theoretical (Re)Construction”, Review of Research and Social Intervention/Revista de Cercetare şi Intervenţie Socială, Volumul 31/2010/Decembrie, pp. 95-105.

Cecilia Tohăneanu (coord.), Ontologie, Politică şi Etică. Supoziţiile metafizice şi implicaţiile morale ale teoriei politice contemporane, Editura Universitară, Bucureşti, 2010, 170 p.

Cecilia Tohăneanu, Noţiuni de filosofie morală, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2013, 161 p.

Cecilia Tohăneanu (coord.), Teorii versus ideologii politice?, Editura Institutul European, Iaşi, 2012, 350 p.

Cecilia Tohăneanu, Introducere în etica politică, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2013, 175 p.

Cecilia Tohăneanu, Abordări ale eticii comunicării în relaţiile publice, Editura Universitară, Bucureşti, 2014, 175 p.

Cecilia Tohăneanu, “Some Remarks on the Controversial Idea of PR Ethics“, Romanian Journal of Journalism & Communication”, Nr. 1-2 (44), 2014, pp. 62-70.

Cecilia Tohăneanu, “Could Ross’s Pluralist Deontology Solve the Conflicting Duties Problem?”, Revue Roumaine de Philosophie, Editura Academiei Romane, 1220-5400, Tome 59, Nr. 1 Janvier-Juin 2015, pp. 109-124.

Cecilia Tohăneanu, „Thomas Nagel. Egalitate şi parţialitate”, Enciclopedia operelor fundamentale ale filosofiei politice. Contemporanii: 1989-2000, Editura Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, Bucureşti, 2016, pp. 169-199.



Afișez singurul rezultat

LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON