Bodiștean Florica

Florica Bodiştean este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Sociale a Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, unde predă cursuri de literatură comparată, teoria literaturii, naratologie, literatura română şi literatura pentru copii.
Autoare a volumelor:
– Marin Preda sau despre complexele creaţiei (Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, 2002),

– O teorie a literaturii (Mirton, 2005; ed. a II-a revăzută şi adăugită, Institutul European, 2008),
– Poetica genurilor literare (Mirton, 2006; ed. a II-a revăzută şi adăugită, Institutul European, 2009),
– Literatura pentru copii şi tineret dincolo de „story” (Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007).

Membru al Uniunii Scriitorilor, redactor-şef al revistei „Journal of Humanistic and Social Studies”.



Afișez singurul rezultat

LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON