Afișez singurul rezultat
Prof. dr. docent Andrei Athanasiu (Bârlad, 14 dec. 1922 – 3 iun. 2005, București). A urmat cursurile Facultății de Medicină din București (1941-1948), obținând titlul de doctor în medicină și chirurgie în 1949. A efectuat cercetări în domeniile medicinei interne (fiind în 1961 medic primar, iar în 1967 doctor în științe medicale având ca lucrare Contribuții la studiul hiper-splenismului, pentru ca în 1973 să obțină titlul de doctor docent în medicina internă având ca lucrare Psihologia profesiunii medicale, Editura Științifică, București), psihologiei și grafologiei. Este cel mai de seamă reprezentant al grafologiei românești pentru cea de-a doua jumătate a sec. XX, ex-președinte al Societății Române de Grafologie și membru fondator al acesteia (1991), om de știință remarcabil prin cercetări și contribuții personale. Medic și psiholog. Continuator, în psihologia scrisului, al profesorilor Gh. Marinescu și C.I. Parhon (pe care l-a avut de altfel și profesor). Teza de Doctorat în psihologie a fost: Bazele științifice ale grafologiei (1949). Concluziile sale au fost comunicate la numeroase congrese din țară și străinătate. Membru al Societății Internaționale de Psihologia Scrisului. Membru corespondent al Societății Franceze de Grafologie. A scris cea dintâi monografie științifică în domeniu: Scris și personalitate, Editura Științifică, București, 1970. Menționat în Anuarul personalităților europene (Who’s Who in Europe?) din 1981.
Afișez singurul rezultat