Mag Alina Georgeta

Este lector universitar doctor la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Științe Socio-Umane, în cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic. În 1997 a absolvit Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu, an în care a început cariera de educatoare și studiile la Facultatea de Psihologie la Sibiu, iar în 2012 a obținut titlul de doctor în Științele Educației, în cadrul Universității din București. Pasionată de domeniul educației, se implică activ în formarea profesorilor și în dezvoltarea programului de master în educație incluzivă, pe care îl coordonează. Domeniile de interes profesional și de cercetare vizează problematica educației timpurii, a incluziunii și a parteneriatului creativ în educație. Este formator la nivel național, cercetător, implicată în proiecte sistemice de formare la nivel național, și în alianța europeană FORTHEM, în care reprezintă activ universitatea. Are numeroase publicații relevante pentru domeniul educațional și este coordonatoarea primul volum colectiv „Intervenții educaționale în școala incluzivă românească. Ghid de bune practici”, care a apărut la Editura Pro Universitaria în 2023. Crede cu tărie că profesorul trebuie să fie un bun pedagog, pentru a avea un impact semnificativ în viața studenților și în cadrul comunităților de învățare.



Showing all 2 results

LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON