Interviu cu domnul Dr. Reiner Hasmann - Director medical...

30 mai 2019 | 89 accesari

Interviu cu domnul Dr. Reiner Hasmann - Director medical al Centrului de socio-pediatrie „Marienhausklinik Sf. Josef” Kohlhof, Germania

Nicolae Cîrstea: Suntem la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, cu unul dintre principalii specialiști din Europa într-o materie foarte interesantă – este, practic, vorba despre o a doua ediție a acestei conferințe. Dle profesor Hasmann, bine ați venit la Arad, povestiți-ne puțin despre specializarea dumneavoastră și care sunt cercetările care stau la baza acestei specializări.

Dr. Reiner Hasmann: Lucrez ca medic pentru copii cu nevoi speciale, cu dizabilități, în neurologie pediatrică, diabetologie pediatrică și psihoterapie pediatrică, în centrul din Zaandland, un bundesland al Germaniei, lucrez în echipe multi-profesionale, cu medici, psihologi, terapeuți, logopezi, acuterapeuți, terapeuți pedagogici, asistente. Scopul nostru este să sprijinim familii care au un membru cu dizabilități sau cu deficiențe de dezvoltare, ca să se integreze în societate. Sprijinim copiii pentru dezvoltarea limbajului, în dezvoltarea motorie, cognitivă și, ce este mai important, pentru dezvoltarea competențelor emoționale și sociale.

Nicolae Cîrstea: O specializare multiplă, dle profesor, dar cu o direcție foarte concretă, aceea de a-i ajuta pe copiii cu nevoi speciale. Cu ce gând ați acceptat invitația la cea de-a doua ediție a conferinței care se desfășoară aici, la Arad, și care va fi comunicarea pe care o veți prezenta în fața colegilor din România?

Dr. Reiner Hasmann: Este prezentarea programului Stepping-stone și Triple P, un program australian, care a fost inventat/descoperit la Universitatea Queensland din Australia, împreună cu Centrul Național pentru Copii cu Dizabilități din Australia și toți părinții care au un copil cu dizabilități sau profesioniștii care lucrează cu un copil cu dizabilități, să dăm un cadru care este bazat pe evidență științifică, un mod de a lucra cu acești copii într-un cadru științific.

Nicolae Cîrstea: Avem aici cred că una dintre cele mai importante cărți la nivel internațional în această arie de specializare. Povestiți-ne puțin despre scrierea acestei cărți, care este scopul cu care ea vine către cititorii săi?

Dr. Reiner Hasmann: Este o introducere pentru părinți și pentru asistente și pentru persoane care lucrează cu copii cu dizabilități , care le creează un cadru cum să se poată comporta sau cum să poată lucra cu acești copii, care este metoda prin care se poate lucra. Această carte este recomandată de OMS și de National Institute of [Health and] Clinical Excellence din Marea Britanie și este vorba de cum se pot trata copiii cu dizabilități, cum se poate comporta cu acești copii.

Nicolae Cîrstea: Înțeleg că intenționați să o traduceți și în limba română. Credeți că ar fi necesară această traducere în România? Literatura de specialitate în România cred că este, totuși, la început de drum în această materie.

Dr. Reiner Hasmann: Să vă povestesc ceva. În 2004 am fost la profesorul Matt Sanders în Australia să îl cunosc și i-am zis că sunt interesat să introduc acest program și în Germania, vrem să facem acest tip de școlarizare, de program Triple P. Și a zis se poate, dar trebuie să vedem dacă se potrivește cu cultura germană. În primul rând trebuia să vină el în Germania, să vadă dacă acest program este adaptat culturii germane. S-a creat un centru de studii interculturale în Germania și s-a dovedit acolo, prin studii științifice, copiii care au practicat această metodă, care au fost introduși prin Triple P sunt mai puțin agresivi, au un mod de comportament mult mai permisiv față de părinți, deci eficiența programului a fost dovedită științific.

Nicolae Cîrstea: Din experiența dumneavoastră, domnule profesor, care dintre țări, la nivel internațional, este ca mai dezvoltată în această arie de specializare?

Dr. Reiner Hasmann: După părerea mea, Australia este prima țară care are o experiență bună în acest domeniu, pe locul doi este Canada, al cărei parlament a creat un program național pentru Triple P ca metodă de interacțiune cu copiii cu dizabilități. Nu se poate spune că o țară este mai bună ca alta în acest domeniu și e convins că și în România se pot introduce programe care să poată să creeze un cadru științific pentru această metodă. Consider că și aici se fac aceste lucruri, dar având un cadru științific și niște studii în spate se poate dezvolta mult mai bine acest domeniu cu copii cu dizabilități care au probleme cu comunicarea, motorii. Deci trebuie să ai un cadru științific, asta e ideea.

Nicolae Cîrstea: Cum influențează avansul tehnologic rezultatele pe care le au terapeuții, asistenții în lucrul cu copiii în acest domeniu. Pe lângă studiile pe care le fac și cercetările aprofundate care se realizează în acest domeniu?

Dr. Reiner Hasmann: Eu, ca medic pediatru, metodele pedagogice și felul în care mă comport cu copiii le preiau din metodele Triple P, din cadrul acesta de studii. Ca medic, folosesc și metode de gen EIG, tomografie, pun diagnostice medicale de tip neurologic, dar metodele prin care interacționez cu copiii sunt din cadrul Triple P. Psihologii și pedagogii cu care lucrez folosesc tot felul de metode pentru a interacționa cu copiii violenți, care sunt agresivi… Dar, pe lângă aceste metode, baza programului, coloana vertebrală este acest manual. Terapeuții motori și cei care se ocupă de logopedie, de toate celelalte deficiențe pe care le au copiii au metodele lor. Dar esența, cadrul este tot acest program. Felul în care tu te raportezi la copil, cum vorbești cu el, cum interacționezi cu el – se face prin cadrul acestui program; pe lângă celelalte tipuri de terapie.

Nicolae Cîrstea: Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, bibliografia obligatorie pentru cineva care lucrează în acest domeniu sau care îl aprofundează? Care sunt principalele cărți sau tratate la nivel internațional în această materie?

Dr. Reiner Hasmann: O întrebare foarte grea. Pentru pediatri – Nelson, cartea de Pediatrie. Bazele tuturor tipurilor de terapie, „biblia” terapiilor este acest manual de Triple P, Stepping Stone, care are și o prezentare video, deci nu e neapărat să fie citită, poți vedea prin imagini cum trebuie să aplici metodele descrise în carte. Din punct de vedere al specialiștilor care lucrează cu copiii, acesta este cadrul, pe lângă alte metode care se aplică. Această carte, cum am spus, creează un cadru, ceea ce înseamnă că toți cei care interacționează cu copilul respectiv cu dizabilități, eu fiind medic prescriu de exemplu analize de sânge sau EG etc., dar interacțiunea pe care o fac cu copilul este în cadrul descris de această metodă. Acest cadru este folosit și de asistente, și de ceilalți, deci interacțiunea cu copilul este prin această carte. Metoda e doar de interacțiune , în schimb profesiunea ți-o faci cum ai studiat și cum știi tu, dar interacțiunea cu copilul este prin cartea respectivă. Acest program este bazat pe studii științifice, dar nu înlocuiește un studiu psihologic, un program de studii pentru profesorii de la școlile pentru copii cu nevoi speciale. Nu înlocuiește un program de pregătire pentru logopezi, pentru terapeuți… este doar un cadru pentru a interacționa cu copiii. Acest cadru este foarte important inclusiv pentru părinți, care trebuie să folosească aceleași metode pentru a crește copilul respectiv. Nu în cadrul medical să aibă o metodă și acasă altă metodă de lucru. Cu copilul se interacționează doar prin cadrul acestui program.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc pentru disponibilitate și pentru discuție, dle profesor. Vă doresc succes aici, la Arad, alături de colegi, în această conferință. Sperăm ca cercetările dumneavoastră, expertiza, experiența dumneavoastră să contribuie la ridicarea acestui domeniu și în România.

Dr. Reiner Hasmann: E foarte important ca acest program să fie probat dacă funcționează în anumite tipuri de țări. În toate țările în care a fost introdus, înainte a fost testat, pentru a se vedea dacă interacționează cu populația respectivă. Am făcut în Germania două studii împreună cu colegii mei – unul cu copii foarte mici, sub 6 ani. Întrebarea era dacă acest program este potrivit pentru toate tipurile de dizabilități, pentru copiii autiști, pentru copii cu dizabilități motorii, pentru toate tipurile de dizabilități și m-am bucurat foarte mult că am putut să spun că da. Cele mai bune efecte le-a avut pentru copiii cu dizabilități mentale, dar efectele s-au dovedit la toate dizabilitățile, nu doar la cele cognitiv-comportamentale. Și m-am bucurat că s-a găsit un cadru pentru a interacționa cu copiii cu asemenea probleme.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc pentru disponibilitate.

Dr. Reiner Hasmann: Un ultim cuvânt: E foarte important ca părinții, care stau foarte mult timp cu copiii, să fie introduși în acest program și ei să cunoască bazele și cadrul de interacțiune cu copiii, pentru că atunci are efectul maxim.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc mult de tot.