IMPACTUL CRIMINALITATII ASUPRA DEZVOLTARII ECONOMICO-SOCIALE REGIONALE IN ROMANIA

Cod: 11348

ISBN: 978-606-26-0955-9

Editura: Editura Pro Universitaria

Data aparitiei: 10-2018

Colectia: Stiinte economice

Pagini: 302

Format: ACADEMIC

Disponibilitate: in stoc

IMPACTUL CRIMINALITATII ASUPRA DEZVOLTARII ECONOMICO-SOCIALE REGIONALE IN ROMANIA

Autor(i): RADU TUDOR PETRE

42 lei

cumpara Introdu numarul si te sunam noi
IMPACTUL CRIMINALITAȚII ASUPRA DEZVOLTARII ECONOMICO-SOCIALE REGIONALE IN ROMANIA Lucrarea propune un cadru interdisciplinar economie-criminologie pentru analizarea impactului criminalitații asupra dezvoltarii economico-sociale regionale in Romania. Pornind de la modelul beckerian al criminalitații, studiul aduce o serie de argumente in favoarea ipotezei ca fenomenul criminalitații are un impact major asupra dezvoltarii economico-sociale regionale, iar un set restrans de factori din sfera economica, demografica, sociala și juridica are o influența puternica de creștere a incidenței infracțiunilor sau, dupa caz, de reducere a acesteia, prin prevenire, control sau deplasare catre alte regiuni. Astfel, sunt evidențiate valori ridicate ale costurilor criminalitații, la nivel național, intre 1.38% și 3.38% din PIB, și sunt identificați factorii cu o influența mai ridicata asupra ratei infracționalitații, respectiv rata șomajului și procentul de populație inclus in sistemul educațional. Una dintre concluziile lucrarii este ca fenomenul criminalitații are un impact semnificativ asupra dezvoltarii economico-sociale regionale, dar acest impact este amplificat de corupție și lipsa resurselor la nivelul comunitaților locale. Masurile anticorupție cresc eficiența economica și, implicit, eficiența administrativa a instituțiilor de aplicare a legii, iar politicile de susținere a dezvoltarii economice reduc impactul criminalitații asupra individului, ilustrat prin scaderea costului regional al criminalitații per capita, genereaza oportunitați licite de a obține venituri, susțin programele educaționale, sociale și de sanatate pentru grupurile vulnerabile și au un efect preponderent preventiv la nivel societal. Calitatea vieții este influențata de fenomenul criminalitații, iar in situația in care infracțiunile și actele antisociale au o frecvența ridicata intr-o zona restransa, fiind victimizate doar anumite grupuri, se constata amplificarea excluziunii sociale și a tensiunilor intra-comunitare, retragerea indivizilor din viața sociala, izolarea și stigmatizarea persoanelor vulnerabile. Din acest motiv este necesar ca politicile și programele pentru susținerea dezvoltarii durabile sa fie integrate cu proiectele sau masurile pentru controlul criminalitații, pe latura preventiva sau de combatere, intrucat, in mod repetat, s-a demonstrat ca integrarea pe piața muncii, accesul la servicii educaționale de calitate și includerea in activitați civice ofera cea mai mare eficiența a intervenției, iar rezultatele sunt sustenabile și asigura un climat de armonie sociala. Lucrarea este utila pentru un cerc larg de beneficiari din cele mai diferite domenii de activitate. Prin caracterul de noutate, in plan național, aduce o contribuție valoroasa pentru domeniul de cercetare al impactului economic al criminalitații, stabilind repere care faciliteaza viitoare contribuții științifice menite sa fundamenteze politici și programe in domeniul dezvoltarii regionale, cu scopul de a preveni criminalitatea și actele antisociale, concomitent cu integrarea socio-economica a grupurilor vulnerabile.

Carti din aceeasi categorie