Hrestic Maria - Luiza

Picture

Studii:
Este licenţiată în drept din 2004 (Universitatea „Valahia” din Târgovişte, Facultatea de Ştiinţe Juridice); din 2011 este doctor în ştiinţe juridice, teoria generală a dreptului; a mai obţinut: diplome de master, diplôme d’Etudes Approfondies (DEA) en droit européen et droit international économique, certificate – Xpert personal business skills, ECDL Core Certificate (Certificat ECDL Complet).

Activitate:
Este lector universitar la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde răspunde de cursuri şi seminarii la disciplinele: Teoria generală a statului şi dreptului, Drept administrativ, Drept constituţional, Dreptul afacerilor, Dreptul Uniunii Europene, Achiziţii publice.

Publicaţii:
Are numeroase articole publicate în revistele de specialitate, dintre care două articole intitulate „The Value of Interpretation in Law” şi „Specific features of the interpretation of law” au fost premiate în cadrul studiilor postdoctorale.

Carti ale acestui autor