Florin Bonciu (n. 1960), absolvent al Facultăţii de Comerţ din cadrul Academiei de Studii Economice (1984), este doctor în ştiinţe economice (1994) cu lucrarea Cooperarea internaţională în domeniul tehnologiilor de vârf, profesor universitar la Universitatea Româno-Americană (din 2002), cercetător ştiinţific la Institutul de Economie Mondială (din 1991), membru în Consiliul Ştiinţific Consultativ şi colaborator al Institutului European din România. În perioada 1991-2002 a desfăşurat activităţi profesionale în domeniul promovării investiţiilor străine.
Cărţi publicate: Bazele economiei conservării energiei (coautor), 1988; Dinamica eficienţei tehnologiilor, 1989; Tehnologiile de vârf şi comerţul internaţional, 1992; Atragerea şi monitorizarea investiţiilor străine directe, 1997; Economia mondială la începutul secolului XXI: oportunităţi şi provocări, 2005; Investiţiile străine directe şi noua ordine economică mondială, 2009.
Gabriela Baicu, doctor în ştiinţe economice (2006) cu lucrarea Rolul investiţiilor străine în creşterea ţărilor cu economii în tranziţie şi deţinătoare a unui master în electronică aplicată, dispune de o experienţă profesională de peste 20 de ani în sectorul privat, în domeniul consultanţei, cu precădere în sectoarele financiar, energie şi tehnologia informaţiei, în învăţământul superior, experienţă practică pe piaţa de energie electrică şi în sectorul producţiei de echipamente electronice, dar şi în administraţia publică în calitate de director general pentru investiţii străine.
Astfel, ea dispune de instrumentele teoretice şi practice necesare evaluării conjuncturilor economice internaţionale şi creării unui cadru care să permită lansarea de teme de dezbatere în legătură cu evoluţii globale economice. Este autoare a numeroase articole publicate în presa economică şi a unui radar de atractivitate pentru investiţii străine.