Ideea federală europeană nu s-a impus uşor, ea având de luptat, pe de o parte, cu teama statelor naţionale de a nu fi înghiţite de un organism suprastatal supus unei mari puteri, iar pe de altă parte, cu interesele divergente ale regimurilor politice instaurate în statele europene.
În cuprinsul acestei lucrări am căutat să evidenţiem modul în care a evoluat proiectul de "Uniune Europeană" atât în perioada interbelică, cât şi în anii de după cel de-al doilea război mondial, punând, totodată, accent pe stăruinţa promotorilor ideii federale europene de a găsi căile cele mai potrivite pentru dezvoltarea construcţiei comunitare.
Iniţial, construcţia europeană a luat forma organizaţiilor de cooperare. Începând cu anul 1950, acestor organizaţii vin să li se adauge Comunităţile europene, organizaţii cu vocaţie preponderent economică, dar care au presupus şi o cooperare politică, contribuind astfel la realizarea unei noi viziuni de tip federal. Obiectivele urmărite prin crearea noilor comunităţi, bazate pe integrarea economică a statelor membre, vizau îmbunătăţirea utilizării capacităţilor lor economice şi tehnice în scopul creşterii eficienţei, în condiţiile cerute de evoluţia societăţii.
În evoluţia lor, Comunităţile europene au cunoscut o serie de elemente unificatoare, care au condus, în final, la unificarea instituţională la nivel comunitar. Apoi, evoluţia Comunităţilor europene a fost marcată de lărgirea lor prin aderarea de noi membri şi de preocupările de revizuire a Tratatelor institutive, în vederea flexibilizării şi urgentării atingerii obiectivelor propuse.
Ideea creării unei entităţi unice care să se substituie celor trei Comunităţi europene, materializată prin "Proiectul de Uniune Europeană" adoptat de Parlamentul European la 14 februarie 1984, s-a lovit de reticenţa statelor membre, care au preferat ca, prin semnarea Actului unic european, să revizuiască Tratatele institutive decât să le înlocuiască cu un nou tratat.
Colapsul comunismului şi destrămarea Uniunii Sovietice, dar mai ales unificarea Germaniei au relansat ideea creării Uniunii Europene, liderii statelor membre CE subliniind necesitatea "accelerării construcţiei politice a Europei" şi transformarea ansamblului relaţiilor dintre statele lor într-o "Uniune Europeană dotată cu mijloacele necesare de acţiune".
Adoptarea Tratatului de
Încă de la apariţia Uniunii Europene, România şi-a manifestat voinţa de a deveni, într-un viitor apropiat, membru cu drepturi depline. Acest obiectiv major al politicii externe româneşti a făcut ca, la 22 iunie 1995, România să prezinte cererea oficială de aderare
Considerăm că lucrarea de faţă va fi un instrument util de lucru şi, prin conţinutul său, va oferi posibilitatea însuşirii, înţelegerii şi aprofundării problematicii referitoare la evoluţia construcţiei comunitare. De asemenea, lucrarea îşi propune o prezentare a instituţiilor comunitare sub aspectul structurii, organizării, funcţionării şi atribuţiilor acestora, precum şi oferirea de informaţii privitoare la procesul de aderare a României
Pentru o informare facilă şi pentru o înţelegere cât mai bună a problematicii abordate, lucrarea include şi un număr de anexe cuprinzând documente, tabele şi scheme grafice, menite să completeze informaţia cititorului.